Pentru uz personal, alegerea unui UPS in scopul protectiei aparatelor dintr-o locuinta este o chestiune de alegere proprie, dar depinde si de alti factori. Pentru firme, este absolut necesar un astfel de dispozitiv, pentru ca datele cu care se lucreaza in firma se pot pierde foarte usor, mai ales daca nu se face nici un fel de backup. Exista diferente majore intre diferite tipuri de UPS, fiecare dintre aceste tipuri fiind destinate pentru un anume tip de aplicatie, ca de exemplu dispozitivele UPS pentru centrale termice, UPS pentru calculatoare, iar altele sunt pentru data centere.

 

Alegerea tipului potrivit de sursa neintreruptibila de curent este un lucru extrem de important, ba chiar o alegere neinspirata, putand duce la rezultate dezastruoase. De exemplu, intr-un mediu coroziv ai nevoie de un dispozitiv special conceput pentru mediile corozive, adica unul inchis ermetic si cu componentele electronice avand un strat protector.

 

In cautarea unui UPS perfect pentru o anumita aplicatie, e bine sa stii gradul de incarcare al retelei electrice din care va face parte. De exemplu, daca ai nevoie de un UPS pentru servere sau retele de calculatoare, chiar daca necesita putere mai mare, acestea au un profil al incarcarii mai stabil decat al motoarelor electrice, sau al altor dispozitive de acest tip, cum sunt si compresoarele.

 

Inainte de a alege un dispozitiv UPS, este nevoie de o intelegere mai profunda a distributiei energiei in infrastructura pentru care se face selectia. Trebuie sa stii neaparat daca exista fluctuatii frecvente ale tensiunii de alimentare, daca exista pene de curent dese sau daca exista un adevarat istoric al problemelor cu distributia energiei electrice in cladirea in care vei folosi UPS-ul.

 

In principiu, un dispozitiv UPS are doua functii, care se completeaza una pe alta:

 

-de stabilizare a tensiunii, astfel incat sa fie evitate spike-urile si chiar fluctuatiile mai mici care sunt ceva obisnuit in reteaua de distributie a energiei electrice, dar si in alte surse de putere.  

 

-de furnizare a curentului necesar pentru a compensa pentru caderile de tensiune sau penele de curent care, la fel, sunt destul de frecvente in unele cazuri si pot dura de la cateva minute pana la cateva ore.   

 

O clasificare in mare dispozitivelor UPS ar fi in felul urmator: dispozitive de tip standby, dispozitive line-interactive si dispozitive cu dubla conversie.

 

Standby

 

UPS-urile de tip standby sunt intr-un mod de asteptare pana cand echipamentul pe care il protejeaza ramane fara alimentare de la retea sau de la alta sursa, moment in care dispozitivul UPS intra in functiune si trece alimentarea pe modul baterie.

 

Line-interactive

 

UPS-urile de tip line-interactive stabilizeaza voltajul inainte de trecerea curentului spre echipamentul care trebuie protejat, sau furnizeaza putere de la baterii.

 

Dubla conversie

 

Unitatile cu dubla conversie sunt mai complexe, ele avand capacitatea de a transforma curentul alternativ de la retea in curent continuu si apoi inca o data in curent alternativ, iar scopul este de a furniza cea mai pura forma de curent, iar in acelasi timp sa ofere cea mai buna protectie.